Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort. |
All Arabs leave their tents to see
The way I walk my sorrel free,
Or give him rein, or let him trot!
I love him dearly and would not
Give him, whate‘er may be! |
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor! |
Of hunger my three children die!
The palates of their mouths are dry,
And with continual suffering
A mother‘s blessed milky spring
My wife has lost for aye! |
Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi!
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!” |
My dear ones are too cruelly hit;
O, save them, for you can do it!
Gold for my horse! I am so poor!
Gold! If you fancy him for sure,
Give just as you think fit!” |
El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind,
Stă mut, de suflet gol. |
He walks the horse all around the place
At hasty trot or easy pace;
The pasha bulgy eyes burn bright,
He strokes his grey beard with delight,
Though dumb his soul and face. |
– „O mie de ţechini primeşti?”
– „O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu
Aşa cum îmi plăteşti!” |
―A thousand sequins – you agree?”
―How generous, pasha, you can be!
More than I dreamt! May God the Lord
Grant you the measure of reward
By which you have paid me!” |
Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini –
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini! |
The Arab takes, with radiant eyes,
The money that before him lies –
Henceforth theirs is a happy lot,
Henceforth they are rich and will not
Ask alms in any wise. |
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrăma;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! – |
Nor live in the tent‘s smoke again,
Their kinds won‘t beg on road or lane,
He and his wife, restored, will give
A friendly coin to those who live
In poverty and pain! – |
El strânge banii mai cu foc
Şi pleacă, beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus d-un singur gând;
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc. |
Once more the sequins he does pluck,
Then leaves, drunk with his piece of luck,
And runs off as in duty bound,
Yet of a sudden he turns round
And stops like thunderstruck, |
Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal. |
Stares at the money with spent force
And staggers like a wave-tossed corpse,
Then looks the sorrel in the eye;
With measured steps and brow reared high
He draws near his dear horse. |
Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: – „Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!” |
He weeps and does his neck enfold,
And buries his face, pale and cold,
Into his mane: ―My lion brave,
You should sigh sadly. I‘m a knave –
You know you have been sold! |
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor;
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da! |
My children will not play again
With leaves and garlands in your mane.
To springs they will not take you, and
No more will feed they by the hand
A horse with fig or grain! |
Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag! |
No more will peep they out with glee,
Reach forth their hands and summon me
To sit them on your back; no more
Will Indian files come to the fore
And laugh with laughter free! |
Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun
Când va-ntreba de El-Zorab!
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun! |
What, lie to children and not choke?
And tell my wife what kind of joke
When she asks of my friend, the best?
Poor Ben-Ardun will be the jest
Of all the Arab folk! |
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea! |
Raira, my wife dear and true,
Our horse you shall not see anew,
He‘ll no more follow you behind,
Not hear your voice so mild and kind
And kneel in front of you! |
Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor,
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: «Drum bun»! |
Your dear Ardun, your Ben-Ardun
Shall no more weep like a simoon
After a falcon flying fleet
And shoot it; neither will you greet
And tell us, ‒See you soon!‒ |
Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui,
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ! |
You shall no more seen my burnoose
In the soft breezes flutter loose,
No more put to the ground your ear
And making sure that we are near
To cry at the good news. |
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea! |
My horse! I‘ll no more have the right
To watch your eyes, ever so bright,
Your nostrils turned towards the ground,
You tail by the simoon unwound.
Your run – a swallow‘s flight! |
Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu,
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu! |
You chewed the white foam on the rein
And shook your streaming golden mane
And galloping with ringing hoof
On the dry earth, looked like a sheaf
Of lightnings on the plain! |
Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi –
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi? |
The desert dreaded us; the blue
Grew pale when heavenwards we flew –
From now on who will be your mate?
From winds and rains and ill-starred fate
Whoever will shield you? |
Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate,-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând! |
They‘ll talk to you in language rude
And swear at you in vicious mood
And beat you savagely, horse brave,
And you shall toil and moil and slave
And go without your food! |
Şi te vor duce la război,
Să mori tu, cel crescut de noi!…
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac?
Dă-mi calul înapoi!” |
And they will take you to the wars,
You, never trained in warfare laws!
Here is the money I have sought!
I‘m poor, but without him I‘m nought;
Bashaw, give back my horse!” |
Se-ncruntă paşa: –„Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!” |
The pasha frowns: ―He‘s mad! Beware!
The jenissaries, in a trice,
Will set the dogs on you, I swear!
It is my horse, so don‘t wait there
For me to tell it twice!” |
–„Al tău? Acel care-l crescu,
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu! |
“He – yours? With love unmeasured, who
Has reared him? Is it I or you?
Whose hand obeys he? whose makes him
A lamb out of a lion grim?
Yours? No, that is not true! |
Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu –
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu? |
He is all mine! I would defy,
For him, the very God on high!
Do have a heart! Whene‘er you need,
You may take hold of the best steed;
But I, dread pasha, I? |
Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier. |
Give me your greatest mercy, pray!
Allah is just and He, I say,
Will judge what is between us, He
Knows you‘re a thief who will leave me
Stark poor, for dogs a prey. |
Şi lumea te va blăstema,
Că-i blăstem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc –
Ce bine-mi poţi tu da?” |
The world will bitterly curse you,
For a curst thing is what you do!
I‘ll go and beg – though I‘m undone,
Of your great mercy I want none;
We know you through and through!” |
Dă paşa semn: – „Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi!”
Sar eunucii, vin, îl prind –
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi. |
The pasha beckons. “Undress him –
Let rods give him a proper trim!”
The eunuchs spring, leave him no chance,
And he returns as in a trance,
His eyes frozen and dim. |
El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal. |
He drew the dagger, struck the head
Of El-Zorab, a spirt of red,
Of crimson-red, warm blood gushed out,
Spilt on the neck and mane, throughout,
And El-Zorab fell dead. |
Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi. |
The pasha stares, a speechless wrack;
The petrified spahees step back;
The Arab, kneeling Eastern-wise,
Kisses upon the lifeless eyes
The clotted blood turned black. |
Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
–„Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câni!” |
He turns then round with savage scowls,
Throws down the deadly steel and howls:
“My children shall avenge you soon!
Now, pasha, rack and cast Ardun
To dogs and preying fowls!” |
| George Coşbuc |
translated by Leon Leviţchi |
No comments:
Post a Comment